You are currently viewing Un incendiu a cuprins, ieri, acoperișul unei pensiuni din Târgoviște

Un incendiu a cuprins, ieri, acoperișul unei pensiuni din Târgoviște

Acoperişul unei pensiuni din municipiul Târgovişte a fost cuprins de un incendiu, ieri după amiază, pompierii intervenind pentru stingerea flăcărilor care s-au extins pe o suprafaţă de 300 de metri pătraţi. Din fericire, în unitatea turistică, situată pe bulevardul Eroilor, nu erau persoane cazate şi nu există victime.

Focul a izbucnit la acoperişul unui imobil cu destinaţia pensiune,  din Târgovişte.

La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţimi şi un echipaj SMURD. Ulterior, forţele de intervenţie au fost suplimentate cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Garda de Intervenţie Voineşti.

Focul a fost lichidat de către personalul ISU Dâmbovița.

AUTOR: F.S.