În cursul serii din data de 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au depistat pe bulevardul I. C. Brătianu, în localitate, un bărbat de 35 de ani, din municipiu, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive
De asemenea, polițiștii din cadrul Secție nr. 10 Poliție Rurală Petrești au surprins în trafic un alt bărbat de 38 de ani, din comuna Corbii Mari, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumul comunal 53, pe raza localității Podu Corbencii, fiind sub influența substanțelor interzise.
În urma testării celor doi șoferi cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbații fiind conduși la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența unor substanţe interzise.
IPJ DÂMBOVIȚA














