A trecut doar puțin mai mult de o lună de când liderul PNL Dâmbovița anunța ruperea alianței cu PSD, la nivelul județului nostru. După câteva săptămâni de libertate în declarații, de aseară, de la nivel central, s-a perfectat o nouă alianță între cele două partide care vor fi nevoite să-și unească forțele, la europarlamentare și cel mai probabil și după alegerile din acest an, pentru a avea o majoritate necesară actului de guvernare. O pilulă amară greu de înghițit pentru Virgil Guran, care a declarat, astăzi, în conferința de presă a PNL Dâmbovița că deși nu mai există o alianță la nivel local, pe plan național liberalii sunt condamnați să conducă cu PSD-ul.
„Este clar că, după 2024, suntem condamnați să conducem cu PSD-ul și atunci această alianță pentru europarlamentare conferă și un pic de liniște, în acest război care va fi în alegeri, că o să fie război, cel puțin în Dâmbovița, și în același timp, probabil, se stopează puțin accesul unor partide care duc către extremă, la Uniunea Europeană. Acolo suntem priviți încă bine și, deși rămân adversarii mei politici cei de la PSD, credeți-mă că prefer să văd, pe lângă PNL, un parlamentar PSD decât AUR, sau alte formațiuni care vă dați seama ce vor face acolo și cum vor denigra (…) la locale va fi luptă grea, între noi și PSD, iar la europarlamentare, n-o să mă vedeți pe mine, sau vreun candidat de-al meu ieșind pe stradă cu PSD-ul…ăsta e blestemul, poate al poporului nostru: nu s-a concretizat o dreaptă puternică, din păcate o stângă puternică este și tot timpul PSD-ul a câștigat alegerile în România, iar ăsta este un lucru rău, mai trebuia să câștige și alții, ca într-o democrație reală”, a declarat Guran, în conferința de presă a PNL Dâmbovița de astăzi.
AUTOR: F.S.














