Comisarul General Adjunct al Gărzii Naționale de mediu, dâmbovițeanul Florin Bănică, a fost, astăzi prezent, la o întâlnire cu primarii dâmbovițeni. Ședința, organizată de Consiul Județean Dâmbovița a avut ca scop discutarea problemelor de mediu, a legislației de gestionare a deșeurilor, dar și a importanței colectării selective. În acest context, președintele CJD, Corneliu Ștefan a subliniat că locuitorii comunelor dâmbovițene sunt foarte conștiincioși și iau în serios colectarea selectivă.
„Un mediu mai curat, municipii, orașe și comune frumoase și îngrijite. Acestea sunt o parte a subiectelor întâlnirii organizate astazi la Consiliul Județean Dâmbovița, discuții la care au participat primarii dâmbovițeni și Comisarul General Adjunct al Gărzii Naționale de Mediu, Florin Bănică.
Am considerat că este necesar dialogul direct dintre reprezentanții instituțiilor centrale și ai administrațiilor locale prin prisma legislației de gestionare a deșeurilor, dar și pentru a găsi cele mai bune soluții care să vină în sprijinul comunităților locale.
Colectarea selectivă a deșeurilor în județul Dâmbovița a fost o altă temă a întâlnirii de astăzi. Mediul rural conduce detașat, locuitorii comunelor dâmbovițene fiind foarte conștiincioși în această privință, iar pentru acest lucru merită toată aprecierea noastră.
Întâlnirea de astăzi a reprezentat încă un pas făcut pentru a asigura o și mai bună colaborare a administrației centrale cu cea locală, toți având ca obiectiv îmbunătățirea calității vieții în comunitățile noastre”, precizează președintele administrației dâmbovițene.
AUTOR: F.S.

















