Poliţiştii dâmbovițeni au organizat activități în unităţile de învăţământ pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
Pe parcursul zilei din data de 26 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, alături de efective de la structurile de ordine publică, au desfăşurat acţiuni pentru combaterea delincvenţei juvenile și a violenței în incinta și proximitatea unităţilor de învăţământ, dar şi pentru prevenirea faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase și a consumului de substanțe interzise, tutun sau alcool.
În cadrul acţiunii, poliţiştii au organizat 25 de activități informativ-preventive, beneficiari fiind peste 400 de elevi.
De asemenea, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun














