You are currently viewing Ligia Deca a trimis Corpul de Control la școala unde un copil a fost violat de două ori

Ligia Deca a trimis Corpul de Control la școala unde un copil a fost violat de două ori

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, marţi, că va trimite Corpul de control al ministerului la Şcoala „Nicolae Titulescu”, unde un copil ar fi fost abuzat sexual de un coleg.

„Una dintre principalele misiuni ale conducerii şcolii este asigurarea unui climat de siguranţă atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice. Imediat ce am fost notificaţi, am discutat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, care a avut un control la faţa locului. Ne-a remis un raport în această dimineaţă. În plus, am decis ca începând de astăzi să trimitem Corpul de control al Ministerului Educaţiei pentru a avea şi un punct de vedere suplimentar, obiectiv, în aşa fel încât să ne asigurăm că toate procedurile cu privire la prevenirea şi adresarea cazurilor de violenţă în şcoli sunt respectate”, a declarat Deca, la conferinţa de închidere a proiectului „Consolidarea guvernanţei învăţământului preuniversitar din România”.

Potrivit ministrului, raportul conţine o serie de constatări privind neinformarea unor entităţi care ar fi trebuit să fie sesizate în acest caz.

„A fost un raport întocmit rapid, tocmai pentru a avea un prim răspuns. Există o serie întreagă de constatări care ţin de neinformarea unor entităţi care trebuiau informate despre aceste cazuri, de exemplu Consiliul de administraţie al şcolii sau comisia care ar trebui să vizeze cazurile de violenţă. De aceea, pentru a avea o imagine cât mai completă şi cât mai profesionist documentată, am solicitat ca Corpul de control al Ministerului Educaţiei să meargă să facă un control acolo, atât la şcoală, cât şi la inspectorat”, a arătat Deca.

Până mâine dimineaţă vom şti cu exactitate. Vă daţi seama că nu o să rămână piatră pe piatră acolo, dacă se confirmă că directoarea a ascuns asemenea fapte”, a afirmat premierul într-o emisiune TV, potrivit News.ro.

Ligia Deca a menţionat că Ministerul Educaţiei a aflat din presă despre subiect.

Editor: I.F.A.