You are currently viewing Traian Băsescu: Dacă unul dintre cele două partide, PSD și PNL, nu va avea candidat la prezidențiale, poate să se desființeze

Traian Băsescu: Dacă unul dintre cele două partide, PSD și PNL, nu va avea candidat la prezidențiale, poate să se desființeze

Fostul președinte Traian Băsescu susține că  decizia coaliției PSD-PNL de a merge împreună la alegerile prezidențiale ar conduce la dispariția unuia dintre partide. Băsescu a explicat că nu se poate ca stânga și dreapta să meargă împreună, pentru că atunci românii nu vor mai avea o opțiune reală.

”Ar însemna desființarea unui partid, să vedem care dintre ei 2 preferă să se desființeze. Discutăm de PNL de care este, să spunem, cel mai mare partid de dreapta și PSD care este cel mai mare partid de stânga. Dacă unul dintre ei nu va avea candidat, poate să se desființeze. Nu se poate să negociezi și președintele, este dezonorant. Atunci de ce mai mergem noi la vot?”, a spus Traian Băsescu, la Digi 24.

De asemenea,  Traian Băsescu susține că această comasare a alegerilor locale cu europarlamentare va genera probleme în teritoriu.

Nu spune nimeni că este ușor să ai 4 rânduri de alegeri într-un an, dar va fi o mare problemă cu cei aleși și cei care sunt în funcție. Cei în funcție le vor spune, timp de 6 luni, celor nou aleși că n-au ce căuta în primărie, pentru că ei încă sunt în funcție.

Câți primari vedeți spunând: băieți, europarlamentarele sunt fundamentale, lăsați-mă pe mine, că pe mine mă cunoașteți, dar europarlamentarele sunt importante. Chiar dacă au vrut să aducă mai mulți oameni la vot și la europarlamentare, primarii vor rămâne focusați pe alegerile locale și vor mai vedea ce vor face cu europarlamentarele.

Cred că vor rezolva cumva problema luptei între primarii PSD și PNL prin dispoziții de la centru. Le vor spune primarilor că nu-i mai sprijină, că nu le mai dau fonduri. Sunt și situații cu adevărat imposibile. Doi oameni s-au bătut timp de 4 ani și acum îi pui să se pupe în piața publică.

Cred că Falcă și Blaga s-au obișnuit că sunt urmași ai Brătienilor. Eu m-am obișnuit cu ideea că sunt urmaș al lui Petre Roman, nu am pretenția unui pedigree atât de rafinat. Ei au avut de făcut o opțiune, dar mie îmi pare rău că acel partid (PDL n.r.) ar fi avut 25%. ”, a mai spus Băsescu.

Editor: I.F.A.