Așa cum se întâmplă adesea, perioada Babelor aduce o vreme capricioasă și în această primăvară. După ce săptămâna a început cu maxime care, pe alocuri au depășot și 15 grade Celsius, în județu Dâmbovița, astăzi, maximele cu greu au mai sărit de 10 grade Celsius, iar meteorologii anunță că vremea va continua să se răcească și în zilele următoare. În plus, se vor semnala și precipitații, inclusiv lapoviță și ninsoare pe timpul nopții, în zonele mai înalte ale județului.
Vremea se va menține rece până la sfârșitul săptămânii, iar în noaptea dinspre joi spre vineri, 8 martie, temperatura va scădea sub pragul de îngheț.
De vină pentru această răcire ar fi, potrivit meteorologilor, ciclonul care a adus ninsori abundente în Italia și Elveția și care ajunge și în România. Deși temperaturile sunt în scădere pe parcursul acestei săptămâni, iar în zonele depresionare vor fi noaptea și -8 grade Celsius, pe final de săptămână vom asista la un proces de încălzire.
AUTOR: F.S.














