You are currently viewing Infrastructură modernă, în Cartierul Prepeleac, din Târgoviște

Infrastructură modernă, în Cartierul Prepeleac, din Târgoviște

După multă vreme în care nu s-a mai intervenit aici, Cartierul Prepeleac este modernizat, prin ample lucrări la infrastructura stradală. În cadrul unei conferințe de presă, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a precizat astăzi că pe lângă acest proiect în valoare de aproape 3 milioane de lei, în zonă a fost implementat și un altul de aproximativ 500.000 care a vizat extinderea rețelei de gaze.

„Investiție de aproximativ 3.000.000 lei implementată de Primăria Târgoviște în zona Prepeleac și un întreg cartier schimbat în bine!
Astfel, străzile Fluierași, Oltului, Fructelor și Prelungirea Luceafărului vor fi finalizate în această primăvară, existând investiții în derulare și pentru celelalta străzi nereabilitate din zonă (ex. Cocorilor).
Străzile Porumbeilor, Cronicarilor, Ion Neculce, Miron Costin sau Calafat au fost deja asfaltate, iar în cartier au fost derulate lucrări de extindere a rețelei de gaze naturale în valoare de peste 500.000 lei”, a precizat edilul târgoviștean.

Cristian Stan a adăugat că, la finalul primăverii vor fi deja două straturi de asfalt turnate pe străzile vizate de proiect.

„De asemenea, va fi refăcută și rețeaua pluvială și tot ceea ce este necesar pentru a avea niște străzi moderne, urmând ca până la finalul anului să ne atingem toate obiectivele pe care le avem în acest cartier, astfel încât și târgoviștenii de aici să se bucure de condiții bune”, a mai declarat primarul municipiului.

AUTOR: F.S.