You are currently viewing Au început lucrările la cel mai mare proiect implementat vreodată, la Voinești

Au început lucrările la cel mai mare proiect implementat vreodată, la Voinești

Unul dintre proiectele cele mai așteptate de locuitorii din Voinești îl reprezintă alimentarea cu gaze. Primarul, Gabriel Sandu, anunță că a dat startul implementării acestei investiții, pentru toate cele opt sate ale comunei.

Ne onorăm promisiunile!
Astăzi am spus „START” implementării celui mai mare proiect realizat vreodată în comuna noastră: „Sistemul de alimentare cu gaze naturale în toate cele opt sate ale comunității voineștene”.
Prin realizarea acestui proiect, vom îngropa aproximativ 36 km de conductă de gaze naturale. Valoarea totală a proiectului este de 5 milioane €, din care 600.000 € va fi contribuția comunei Voinești pentru realizarea a peste 1100 de branșamente.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat în fața gospodăriilor dumneavoastră. Promitem că ne vom mișca foarte rapid, dă asigurări edilul comunei dâmbovițene.

AUTOR: F.S.