You are currently viewing Biden îl atacă pe Trump că se înclină în fața lui Putin

Biden îl atacă pe Trump că se înclină în fața lui Putin

La ultimul său discurs privind Starea Națiunii înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie, Joe Biden a evocat trei momente esențiale în istoria președinților SUA: discursul lui Franklin Roosevelt înainte de intrarea Americii în cel de-al Doilea Război Mondial, apelul lui Ronald Reagan către Mihail Gorbaciov pentru dărâmarea zidului Berlinului și lupta pentru libertate și democrație din timpul lui Abraham Lincoln și a Războiului Civil. A făcut apel la predecesorii lui pentru a-l ataca pe rivalul său, fostul președinte Donald Trump, acuzându-l că îi este “supus” lui Vladimir Putin.

În ianuarie 1941, președintele Franklin Roosevelt a venit în această sală pentru a se adresa națiunii”, a început Biden, discursul său, citându-l pe Roosevelt: “Mă adresez vouă într-un moment fără precedent în istoria națiunii”.

Hitler era în marș. Războiul făcea ravagii în Europa. Scopul președintelui Roosevelt a fost să trezească Congresul și să alerteze poporul american că acesta nu era un moment obișnuit. Libertatea și democrația erau asaltate în lume. În această seară vin în aceeași cameră pentru a mă adresa națiunii. Acum suntem noi cei care ne confruntăm cu un moment fără precedent în istoria Uniunii. Și da, scopul meu în această seară este atât de a trezi acest Congres, cât și de a alerta poporul american că nici acesta nu este un moment obișnuit”, a afirmat Biden, în contextul în care administrația SUA caută soluții pentru a relua ajutorul financiar și militar pentru Ucraina, blocat de republicani în Congres.

Pe plan extern, Putin al Rusiei este în marș, invadând Ucraina și semănând haos în toată Europa și nu numai. Dacă cineva din această sală crede că Putin se va opri la Ucraina, vă asigur că nu o va face. Dar Ucraina îl poate opri pe Putin dacă vom fi alături de Ucraina și îi vom oferi armele de care are nevoie pentru a se apăra”, a spus el, îndemnând Congresul să deblocheze ajutoarele pentru Kiev, îngheţate luni de zile de certurile partizane dintre democraţi şi republicani.

Nu cu mult timp în urmă, un președinte republican, Ronald Reagan, a tunat: “Domnule Gorbaciov, dărâmă acest zid”. Acum, predecesorul meu, un fost președinte republican, îi spune lui Putin: “Fă ce naiba vrei”. Un fost președinte american chiar a spus asta, înclinându-se în fața unui lider rus. Este revoltător. Este periculos. Este inacceptabil”, a spus Biden.

Spun acest lucru Congresului: trebuie să-i ținem piept lui Putin. Istoria ne privește. Dacă Statele Unite se retrag acum, vor pune Ucraina în pericol. Europa în pericol. Lumea liberă în pericol, încurajându-i pe alții care doresc să ne facă rău.  Mesajul meu către președintele Putin este simplu. Nu vom renunța. Nu ne vom pleca. Eu nu voi ceda“, a afirmat Biden, în aplauzele democraților.

De la președintele Lincoln și Războiul Civil încoace, libertatea și democrația nu au mai fost atacate aici, acasă, așa cum sunt astăzi. Ceea ce face ca momentul nostru să fie rar este faptul că libertatea și democrația sunt atacate, atât acasă, cât și peste hotare, în același timp”, a adăugat el.

Preşedintele a trasat “un viitor bazat pe valorile fundamentale care definesc America: onestitate, tărie morală, demnitate, egalitate”.

Editor: I.F.A.