Un bărbat din Târgoviște, în vârstă de 46 de ani, a fost prins cu alcoolemie ridicată și posibil sub efectul substanțelor stupefiante, la volan. Acesta a fost depistat de polițiști, conducând pe strada Câmpulung, din Târgoviște.
În urma testării conducătorului auto, au reieșit indicii rezonabile cu privire la o posibilă prezență în organism a substanțelor psihoactive.
De asemenea, șoferul a fost testat și pentru depistarea consumului de alcool, fiind indicat un rezultat cu o valoare de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
IPJ DÂMBOVIȚA














