Sunt zile în care îmi place să mă uit peste articolele care au văzut lumina tiparului și care au ajuns la voi cu luni sau poate chiar cu ani în urmă. Mă recitesc și mă minunez – de mine și de gândurile mele, de felul în care abordam fiecare idee în parte, de modalitatea de a începe și de a termina nu doar pe același ton ci, de multe ori, chiar și cu aceleași cuvinte. Dulcele stil caracteristic – atât de familiar, atât de al meu.

M-am reîntors într-un trecut sigur, martie 2022.

Sunt nehotărâta și relativ nesigură pe mine. De treaba aceasta nu mi-am dat seama prea târziu în viață, ba din contră, aș putea spune că ideea a încolțit în mintea mea încă de la o vârsta fragedă. Am sesizat cât de greu îmi este să mă decid între doua lucruri și chiar dacă la început părea amuzant, în timp, această nehotărâre a început să devină cât se poate de serioasă. Nu este dificil să vă imaginați cam cât de teribil mi-a fost să cresc într-o lume a femeilor independente, eu rămânând o copilă capricioasă, nesigură și ezitantă!

Sunt un cumul de principii puternic individualizate, mă judec pentru fapte și gânduri minore, sunt aspră și uneori prea dură cu mine însămi. Cu toate acestea, nu uit să fiu încrezătoare, să-mi spun că pot mai mult, să mă ascult, să mă tratez cu clemență, să mă iubesc și, din când în când, chiar să mă alint fără să am apoi mustrări de conștiință. O parte rea și o parte buna, o personalitate dublă și oscilația constantă între extreme.

Nesiguranța tind să cred că face parte din natura individului. Ne naștem în credințe care ne formează încă de la început și care ne insuflă ideea că o forță superioară ne ghidează, astfel că nu suntem nici atotputernici, nici atotștiutori. Și așa și este. Universul, Creatorul, Natura, Energia. Indiferent de crezul fiecăruia, există ceva mai puternic. Ceva sau cineva care a dat naștere unui mecanism perfect și fără de cusur: omul. Și totuși.. siguranța este cea după care alergăm întreaga viață. Dar nu, nu de această nesiguranță vorbeam la începutul articolului, ci de cea care are la origine complexul, stima scăzută de sine, teama de eșec, frica de penibil. Nesiguranța pe care o putem lucra, cea pentru a cărei estompare au fost scrise cărți și s-au ținut prelegeri. Aceea pe care mamele încearcă să nu le-o insufle copiilor. E ca atunci când tatăl tău îți spune că te descurci la orele de fotbal, chiar dacă în ultimele meciuri tu ai reușit să marchezi doar un.. autogol.

Desigur, nesiguranța și nehotărârea sunt caracteristici cu care poți să trăiești. Este bine, însă, să le conștientizezi la timp și să încerci să faci în așa fel încât să nu te afecteze. Cel puțin nu prea tare. În orice caz, așa cum vă spuneam încă de la început, sunt de atât de mult timp nehotărâta și relativ nesigură pe mine, încât dacă într-o zi n-aș mai fi așa, nu m-aș mai putea recunoaște. Sunt zile în care îmi place să mă uit peste articolele care au văzut lumina tiparului și care au ajuns la voi cu luni sau poate chiar cu ani în urmă. Mă recitesc și mă minunez – de mine și de gândurile mele, de felul în care abordam fiecare idee în parte, de modalitatea de a începe și de a termina nu doar pe același ton ci, de multe ori, chiar și cu aceleași cuvinte. Dulcele stil caracteristic – atât de familiar, atât de al meu.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.