You are currently viewing Informarea meteorologică de ploi a fost prelungită până vineri

Informarea meteorologică de ploi a fost prelungită până vineri

Vremea își menține aspectul mohorât și în următoarele zile și continuă să plouă. Meteorologii au prelungit informarea de vreme rea, care vizează întreg teritoriul României, până vineri, 15 martie, la ora 10.00.

„În intervalul menționat, vor fi precipitații în toate regiunile și se vor acumula cantități de apă în general de 10…15 l/mp. În zona Carpaților Meridionali, în Transilvania și Muntenia, local precipitațiile vor fi moderate și se vor acumula 25…30 l/mp și izolat peste 40 l/mp.
Vor fi ploi, iar în zona montană, în special la altitudini de peste 1200 m, vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, local consistent. În jumătatea de nord a Moldovei și estul Transilvaniei vor fi precipitații mixte”, precizează ANM.

AUTOR: F.S.