You are currently viewing Cristian Daniel Stan, în topul primarilor din România care au o interacțiune bună și susținută cu comunitatea

Cristian Daniel Stan, în topul primarilor din România care au o interacțiune bună și susținută cu comunitatea

Cristian Daniel Stan, edilul municipiului Târgoviște, se află în topul primarilor din România care au o comunicare bună și susținută cu cetățenii pe care îi reprezintă. Statistica prezintă interacțiunile pe care șeful adminsitrației locale le are în online cu cetățenii, numele său aflându-se printre ale unor primari cu expunere națională. Iar vizibilitatea sa în online și nivelul de transparență par a fi în creștere, în condițiile în care Cristian Stan anunța zilele trecute că a ajuns la cifra de 45 de mii de urmăritori pe pagina oficială, în contextul în care statistica făcea referire la un număr de 42 de mii.

Iată un top care arată (și el) o părticică din legătura Primar – Comunitate, așa cum am înțeles eu această relație. Este o analiză pe anul 2023, una statistică, deci nu poate fi contestată.
E un filtru al interacțiunilor noastre aici, pe facebook, cu tot ceea ce presupune asta: mesajele mele, postări, mesajele și comentariile dumneavoastră, răspunsuri. Un top care mă onorează, ținând cont de primarii clasificați și orașele pe care le reprezintă. Un top care, privit atent, arată CEA MAI BUNĂ RATĂ DE INTERACȚIUNI dintre toți, adică exact ce spuneam mai sus: dialog, întrebări, răspunsuri, reacții directe. În același timp, a doua CEA MAI MARE CREȘTERE procentuală (după celebrul Piedone, dar acolo e alt context, alt nivel de mediatizare națională) și asta la numai 42.000 de urmăritori.
Ce pot să mai spun?! VĂ MULȚUMESC! Tuturor celor care sunteți aici, care formați această incredibilă comunitate online, celor care-mi transmiteți aprecierile sau observațiile dvs. și care dați credit muncii noastre de zi cu zi. Inclusiv acesta este un efort pe care eu mi l-am asumat, fiind poate singurul din cei pe care-i vedeți acolo (cu echipe întregi de imagine și comunicare) care se încăpățânează să scrie, să posteze și să răspundă personal pe pagina și contul de FB. E și acesta un mod al meu de a vă spune că vă respect, transmite edilul, pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.