You are currently viewing Guvernul reînființează Antifrauda județeană

Guvernul reînființează Antifrauda județeană

ANAF va fi reorganizată pentru creșterea eficienței colectării veniturilor la buget, a anunţat astăzi premierul Marcel Ciolacu.

Astfel, Guvernul vrea să înființeze structuri județene ale Antifraudei, în cadrul direcțiilor regionale actuale, motivând că inspectorii pierd mult timp pe drumul către un anumit județ.

Structurile teritoriale județene ale ANAF ar urma să devină operaționalizate de la 1 ianuarie 2025, după cum a anunțat ministrul Finanțelor Marcel Boloș, la începutul ședinței de guvern.

Antifrauda nu se reînființează pentru a relua vechile obiceiuri ale Gărzii Financiare. De altfel în acest context ministerul elaborează un cod de integritate pentru inspectorii fiscali și cei vamali. Vor fi aspru sancționați cei care au incidente de integritate în activitatea pe care o desfășoară. Structurile teritoriale județene ale inspecției antifraudă au un singur scop: de a face mai puternic ANAF în combaterea evaziunii fiscale și în lupta cu activitățile economice ilicite. Nu putem combate activitatea economică ilicită din birouri”, a spus el.

Ministrul Finanțelor susține că inspectorul șef antifraudă județean va fi numit de către președintele ANAF în urma organizării de concurs.

Editor: I.F.A.