You are currently viewing Parlamentul European dezbate situaţia tezaurului naţional al României, sechestrat de Rusia

Parlamentul European dezbate situaţia tezaurului naţional al României, sechestrat de Rusia

Comisia Europeană va susţine joi o declaraţie în faţa eurodeputaţilor pe tema restituirii tezaurului românesc, însuşit ilegal de Rusia în timpul Primului Război Mondial.

Declaraţia Comisiei va fi urmată de o dezbatere, după care va fi supusă la vot o rezoluţie conexă, conform agendei sesiunii plenare a Parlamentului European, reunit la Strasbourg.

Miercuri, într-o întâlnire cu jurnalişti români în Parlamentul European la Strasbourg, eurodeputatul PSD Victor Negrescu a spus că discuţia din plenul Parlamentului European despre tezaurul României însuşit ilegal de Rusia e importantă, pentru că oferă vizibilitate unui subiect despre care partenerii europeni nu aveau cunoştinţe.

În timpul Primului Război Mondial, între 1916 şi 1917, România a trimis în Rusia ţaristă tezaurul naţional (ce a inclus cantităţi însemnate de aur, obiecte de partimoniu, colecţii de artă, bijuterii, arhive), pentru a fi protejate în cazul ocupaţiei teritoriului naţional.

După instalarea la putere a regimului comunist, Rusia a sechestrat tezaurul şi a refuzat înapoierea acestuia, o mare parte din valori rămânând nerestituite până în ziua de astăzi, precizează PE pe site-ul său în prezentarea acestui punct de pe ordinea de zi a sesiunii plenare.

Editor: I.F.A.