You are currently viewing PSD Dâmbovița: Stabilitatea prețurilor nu mai este un vis, ci o realitate palpabilă!

PSD Dâmbovița: Stabilitatea prețurilor nu mai este un vis, ci o realitate palpabilă!

PSD Dâmbovița anunță că Guvernul a câștigat lupta cu inflația. Organizația județeană precizează într-o postare că prețurile s-au stabilizat, ca dovadă că plafonarea prețurilor la energie și limitarea adaosurilor comerciale la alimente au fost un succes.

Observația se bazează pe următoarele date statistice:
– Inflația a scăzut de la 7,4% în ianuarie, la 7,2% în februarie 2024.
– Prețurile alimentelor au avut o scădere semnificativă, de la 22,4% anul trecut, la 4,5% acum.
– Vorbim de reduceri de 30% la făină, 27% la ulei și multe alte scăderi la produsele de bază comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Stabilitatea prețurilor nu mai este un vis, ci o realitate palpabilă!
Măsurile PSD de plafonare a prețurilor la energie și de limitare a adaosurilor comerciale la alimente își arată efectele. Dacă anul trecut vorbeam de o inflație de 15,5%, astăzi avem o scădere la 7,2% în februarie 2024. Asta înseamnă mai multă predictibilitate pentru buzunarele noastre ale tuturor!
Amintiți-vă, anul trecut, prețurile la alimente săreau cu 22,4%. Acum, grație eforturilor noastre, suntem la 4,5%.
Nu mai e cazul să ne îngrijorăm de creșteri exorbitante la făină sau ulei. INS confirmă scăderi semnificative la aceste produse esențiale.
Și nu e tot! Investițiile în industria alimentară au crescut cu 20%, ceea ce a dus la producție internă mai mare și importuri mai reduse. Rezultat? Un deficit comercial în scădere cu 15% și prețuri care se mențin.
Nu uitați, anul trecut în februarie, facturile la energie și gaze creșteau alarmant. Astăzi? Stabilitate.
Continuăm să lucrăm pentru apărarea puterii de cumpărare a cetățenilor români și pentru o economie mai puternică”, se arată pe pagina de Facebook a PSD Dâmbovița.

AUTOR: F.S.