You are currently viewing Accident rutier la Cocani! Conducătorul unui autoturism a fost rănit!

Accident rutier la Cocani! Conducătorul unui autoturism a fost rănit!

În dimineața de 12 martie a.c., în jurul orei 09:23, pe drumul național 1A, în localitatea Cocani, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au intervenit la un accident rutier.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat de 46 de ani, din București, în timp ce ar fi condus un ansamblu de vehicule rutier, pe drumul național 1A, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 41 de ani.

Ulterior, șoferul ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi intrat într-un șanț din partea stângă a părții carosabile.

În urma impactului, conducătorul auto de 46 de ani a primit îngrijiri medicale la fața locului, fără a fi transportat la spital.

Polițiștii au continuat cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului de circulație.

IPJ DÂMBOVIȚA