Pe parcursul zilei de ieri, 15 martie, în jurul orei 11:20, pe drumul național 7, în localitatea Gura Foii, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au depistat un tânăr de 18 ani, din Grozăvești, în timp ce ar fi condus un autoturism fără a deține permis de conducere.
Din verificările efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul i-ar fi fost încredințat pentru a fi condus de către un alt tânăr de 18 ani, din Mogoșani, care s-ar fi aflat pe locul din dreapta în momentul depistării.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute de art. 335 alin. (1) sau alin. (2) din Codul Penal.
IPJ DÂMBOVIȚA














