You are currently viewing Un urs a fost văzut vineri noaptea pe străzile din Ploiești

Un urs a fost văzut vineri noaptea pe străzile din Ploiești

Un urs a fost văzut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe străzile din municipiul Ploieşti, autorităţile emiţând mesaj RO-ALERT pentru a avertiza populaţia din zonă.

A fost semnalată prezenţa unui urs în municipiul Ploieşti, zona Gării de Nord. A fost transmis mesaj RO-ALERT. La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului 1 Ploieşti”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

În luna august a anului trecut, un urs a fost prins, la Ploieşti, pe amplasamentul rafinăriei Lukoil, animalul fiind tranchilizat şi relocat.
Ursul fusese văzut în oraş în repetate rânduri, iar autorităţile au încercat timp de circa o lună să îl prindă.

Editor: I.F.A.