Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valeri Kuzmin, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe, după ce pe pagina de Facebook ambasadei au fost postate afirmaţiile purtătoarei de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, ca reacţie la rezoluţia Parlamentului European privind restituirea tezaurului României sechestrat de Rusia.
„Ambasadorului i-a fost transmisă nemulțumirea profundă a părții române cu privire la maniera deformată, trunchiată și neconformă în care sunt abordate, inclusiv în comunicarea publică a Ambasadei Federației Ruse, teme importante, cu relevanță bilaterală, care își au originea în trecutul istoric.
„România încearcă să pună pe umerii Rusiei datoriile sale fantomă vechi de un secol, ca să amelioreze starea dezastruoasă a economiei sale naţionale”, a spus ea şi a susţinut că datoriile României faţă de Rusia şi Uniunea Sovietică depăşesc, „potrivit calculelor experţilor”, de 20-25 de ori valoarea întregului tezaur românesc ce fusese predat Rusiei spre păstrare.
În plus, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a scris pe rețeaua de socializare VKontakte că „românii nu sunt o națiune, ci un mod de viață”.
Editor: I.F.A.