You are currently viewing A murit fostul ministru al Culturii Daniel Barbu

A murit fostul ministru al Culturii Daniel Barbu

Profesorul universitar Daniel Barbu, fost ministru al Culturii, a murit luni, a anunţat Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universităţii din Bucureşti.

Astăzi, a trecut la cele veşnice prof. Daniel Barbu. Să se odihnească în pace. Şi-a trăit viaţa sub motto-ul: «Nil nisi Cruce». Domnul să-l fericească în patria cerească pentru tot binele făcut în viaţa pământească”, a transmis instituţia de învăţământ, într-o postare pe Facebook, potrivit Agerpres.

Slujba de înmormântare va avea loc joi, începând cu ora 10,00, la Biserica Sfânta Tereza a Pruncului Isus din Bucureşti (Şos. Olteniţei 3-5).

Născut pe 21 mai 1957 în Bucureşti, Daniel Barbu a fost istoric român, senator de Bucureşti din partea PNL, fost ministru al Culturii în perioada 21 decembrie 2012 – 12 decembrie 2013 şi profesor al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Universitatea din Bucureşti unde a predat Teologia politică, Teologie socială şi Istoria Bisericii.

Editor: I.F.A.