România este pregătită să devină un centru regional de energie curată, proiectul reactorului modular mic (SMR) de la Doiceşti fiind încă un element important al parteneriatului strategic dintre SUA şi România, a declarat, astăzi, la Doiceşti, ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec. Aceasta a participat, alături de Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la o vizită chiar în locul unde ar urma să fie construită centrala nucleară.
Oficialul susține că tehnologia NuScale ce va fi utilizată la Doicești, județul Dâmbovița, la viitoarele centrale nucleare modulare este considerată sigură, iar proiectul beneficiază de susținerea Guvernului SUA, cu scopul de a oferi o sursă de energie curată și sigură pentru viitorul energetic al țării și pentru regiunea înconjurătoare.
„Experienţa a demonstrat că tehnologia americană NuScale utilizată în cadrul proiectului este sigură. Fiind singura tehnologie SMR comercială existentă, aprobată de Comisia de Reglementare Nucleară din SUA, aceasta vine cu asigurări de cel mai înalt nivel de siguranţă şi securitate. Statele Unite se angajează să implementeze aceste tipuri de soluţii de ultimă generaţie pentru a combate criza climatică şi pentru a extinde accesul la energie curată„, a precizat ambasadorul Kathleen Kavalec.
Proiectul este așteptat să genereze peste 2.000 de locuri noi de muncă în perioada de construcție și peste 230 de locuri de muncă permanente pentru operarea centralei, plus alte mii de locuri de muncă în industriile conexe. Investiția poate acționa ca un magnet pentru numeroase investiții și lucrări în zonă, atât în infrastructură cât și în sectorul industria. Durata de viață a noii centrale SMR de la Doicești este de peste 60 de ani, de la punerea în funcțiune planificată pentru finalul actualului deceniu. Proiectul unul generațional care va produce energie curată, sigură și fără emisii de carbon în atmosferă și un punct cheie în angajamentul României de a-și tripla capacitățile de generare a energiei din surse nucleare, până în 2050.
„Aceste reactoare modulare de mici dimensiuniînseamnă și energie sigură, înseamnă și energie la un preț corect, înseamnă și energie curată. Am văzut cu toții mai devreme o trecere de la vechi către nou. Avem aici la Doicești unul dintre cele mai importante, de tradiție, locuri în sistemul energetic național. Și-am văzut cum o centrală care era bazată pe arderea cărbunelui se transformă. Din praful rezultat de pe urma curățării acestui loc și pregătirii acestui loc se ridică această minune. De altfel, umanitatea, pe parcursul ei, întotdeauna și-a propus lucruri mărețe. Și de foarte multe ori le-a și reușit. Despre un asemenea lucru este vorba aici.
Al doilea element de încredere este tehnologia NuScale. Oricât de mult ar dori unii să ne abată sau să pună sub semnul întrebării dacă își fac cu adevărat temele, dacă sunt onești, dacă respectă parcursul Occidental al României, vor fi corecți în a spune că este singura tehnologie certificată de cel mai strict reglementator din lume, Nuclear Regulatory Commission (NRC). Am fost la Washington, am discutat cu șeful NRC și cu o echipă de experți. În plus, echipele tehnice, echipa RoPower, echipa Nuclearelectrica, Ambasada SUA, toți am purtat aceste discuții. Și ni s-a explicat foarte clar de ce este o tehnologie sigură, de ce este cea mai promițătoare tehnologie pentru a fi prima din lume”, a precizat la rândul său ministrul Energiei.
AUTOR: F.S.