You are currently viewing Custodele Coroanei Române a vizitat Colegiul Europei din Bruges – Belgia

Custodele Coroanei Române a vizitat Colegiul Europei din Bruges – Belgia

Luni, 18 martie 2024, Majestatea Sa Custodele Coroanei a vizitat Colegiul Europei din Bruges, punct focal al educației și cercetării în materie de afaceri europene. Majestatea Sa și Principele Radu au fost întâmpinați de rectorul institutului, doamna Federica Mogherini, și de șeful departamentului de relații externe, domnul Valentin Dupouey-Sterdyniak. Având în vedere importanța instituției pe planul pregătirii în afaceri europene, a fost organizat și un dialog cu studenți români și din Republica Moldova la Colegiul Europei, din Romanian Speaking Society și participanții români la Academia Diplomatică Europeană.

 

A avut loc și o întrevedere separată cu rectorul Federica Mogherini, în care a fost evocată importanța educației în domeniul afacerilor europene, dar și și a unei cât mai bune înțelegeri a politiciloreuropene și a fundamentelor Pieții Unice de către cetățenii statelor membre. A fost efectuat un schimb de opinii pe teme de politici ale Uniunii Europene, cu accent pe cele în materie de relații externe și de securitate, având în vedere și experiența doamnei Mogherini în fosta sa calitate de vicepreședinte al Comisiei Europene, șef al Serviciului European de Acțiune Externă. A fost amintită importanța politicilor europene pentru asigurarea respectării dreptului internațional și a unui climat de securitate în regiune și pe plan global.