You are currently viewing Un șofer din Aninoasa, cu permisul de conducere anulat, depistat conducând în Târgoviște sub efectul drogurilor!

Un șofer din Aninoasa, cu permisul de conducere anulat, depistat conducând în Târgoviște sub efectul drogurilor!

În cursul serii de 16 martie a.c., în momentul în care un șofer ar fi observat un echipaj de poliție de la Serviciul Rutier că intenționează să îl oprească pentru control, ar fi oprit autoturismul condus, ar fi fugit din acesta și ar fi sărit gardul în curtea unui imobil abandonat din proximitatea străzii Calea Domnească.

Având în vedere comportamentul acestuia, polițiștii l-au urmărit, ulterior, fiind identificat în zona respectivă.

Șoferul, în vârstă de 25 de ani, din Aninoasa, a fost condus la sediul poliției, unde, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana respectivă fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Totodată, din verificările efectuate, polițiștii au constatat că șoferul avea anulat permisul de conducere din anul 2022.

În urma probatoriului administrat, în cursul nopții de 16 spre 17 martie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.

Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

IPJ DÂMBOVIȚA