You are currently viewing Polițiști și studenți au participat la o activitate interactivă, de prevenire a victimizării tinerilor

Polițiști și studenți au participat la o activitate interactivă, de prevenire a victimizării tinerilor

La data de 15 martie, în seria de activități circumscrise proiectului de prevenire a victimizării tinerilor ”Dincolo de aparențe”, ediția a XIV-a, polițiștii de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității au organizat o întâlnire cu studenții de la Facultatea de Drept.

Astfel, polițiștii și studenții au ascultat cu interes relatările unor persoane private de libertate, fiind expuse aspecte cu privire la factorii care te pot influența negativ în luarea unor decizii care te pot costa libertatea.

Prin intermediul activității s-a urmărit conștientizarea și prevenirea faptelor antisociale, dar și a infracțiunilor.

Întâlnirea a fost organizată în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Facultatea de Drept și Științe Administrative și, nu în ultimul rând, Penitenciarul de femei Ploiești-Târgșorul Nou.

IPJ DÂMBOVIȚA