You are currently viewing Dâmbovițeanul Cătălin Amuza a încheiat cu fruntea sus Campionatul European de atletism în sală – Masters!

Dâmbovițeanul Cătălin Amuza a încheiat cu fruntea sus Campionatul European de atletism în sală – Masters!

Atletul Cătălin Amuza a reprezentat cu fruntea sus România la ediția din acest an a Campionatului European de atletism în sală – Masters, găzduită de orașul Torun (Polonia), în perioada 17-23 martie. Sportivul de la CS Târgoviște a terminat cursa de 800 metri, la categoria M40, în primele opt locuri. Cătălin a acces în finala probei după s-a clasat pe locul 2 într-una dintre cele trei serii de calificare.

Clasarea pe locul 8 la Europeanul de sală din Polonia reprezintă cel mai bun rezultat internațional pentru atletul veteran din Dâmbovița.

„Este un rezultat foarte bun pentru mine. La înscriere aveam al 18-lea timp din 28 de concurenți. La startul competiției nu credeam că pot ajunge în finală. Însă puterea pe care mi-a dat-o Dumnezeu în calificări am reușit să termin pe locul 2 seria și implicit să ajung în finală.

Locul pe care l-am obținut în finală pot spune că reprezintă munca asiduă realizată în ultimii patru ani la nivel național. În urma rezultatului obținut cred că am reprezentat cu mândrie România la acest Campionat European de sală. Pe această cale, țin să mulțumesc antrenorului și bunului meu prieten Ștefan Oprina, dar și celor de la Stalker Media, care m-au sprijinit enorm”, a precizat Cătălin Amuza.

M.I.