You are currently viewing DGASPC Dâmbovița anunță înființarea a două noi locuințe sociale de tip rezidențial pentru persoanele adulte cu dizabilități

DGASPC Dâmbovița anunță înființarea a două noi locuințe sociale de tip rezidențial pentru persoanele adulte cu dizabilități

COMUNICAT DE PRESĂ

Proiect finalizat cu succes în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița! Au fost înființate două noi servicii sociale de tip rezidențial pentru persoanele adulte cu dizabilități: Locuința Maxim Protejată Luca și Locuința Maxim Protejată Matei!

Proiectul ”O șansă la o nouă viață!”, din cadrul Programului de Interes Național ,,Înființarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză și locuințe protejate, în vederea dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități aflate în instituții de tip vechi și pentru prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate” a fost implementat cu succes, fiind achiziționate două case noi, care au fost transformate în două locuințe maxim protejate prin amenajarea și dotarea lor în conformitate cu standardele minime de calitate, astfel încât să răspundă nevoilor beneficiarilor. Au fost obținute licențele de funcționare provizorii pentru cele două servicii sociale de tip rezidențial, cu capacitate de câte 10 locuri.

Valoarea totală a proiectului, conform convenției de finanțare, a fost de 1 574 300 lei, bani acordați de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi și Consiliul Judeţean Dâmboviţa.