Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și-au sărbătorit ziua, alături de cetățeni, pe platoul din fața Instituției Prefectului Dâmbovița, unde au pregătit expoziții cu tehnica și mijloacele din dotare.
Adulți și copii deopotrivă au fost alături de oamenii în uniformă, pentru a sărbători Ziua Poliției Române. Cei prezenți au admirat tehnica luptătorilor de la acțiuni speciale, au interacționat cu polițiștii de prevenire și siguranță școlară sau au fost amprentați de tehnicianul criminalist. Polițiștii de la rutieră le-au fost alături invitaților pentru a le prezenta într-un mod interactiv indicatoarele și regulile de circulație, aparatele de măsurare a vitezei de deplasare și aparatele pentru testarea consumului de alcool sau droguri.
În plus, atracția momentului a fost marcată de exercițiile demonstrative realizate de câinele Nero.
Cei mici au primit baloane din partea polițiștilor și s-au bucurat de fotografii în autospecialele de poliți.
AUTOR: F.S.