You are currently viewing Inspectorul șef al ITM Dâmbovița le-a explicat, astăzi, vârstnicilor cu ce documente se poate dovedi vechimea în muncă

Inspectorul șef al ITM Dâmbovița le-a explicat, astăzi, vârstnicilor cu ce documente se poate dovedi vechimea în muncă

Astăzi, în cadrul ședinței Comitetului Consultativ de dialog civic pentru problemele persoanele vârstnice, condusă de prefectul județului, Claudia Gilia, a fost prezentată de către inspectorul șef, al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Marius Lixandru, o serie de informații utile privind obținerea dovezilor de vechime în muncă, eliberate de instituția pe care o reprezintă.

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii: „vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă”. Pentru persoanele care nu şi-au ridicat până în acest moment carnetele de muncă şi care au lucrat pe raza judeţului Dâmboviţa, la unităţi private, este bine de ştiut că, la data de 1 martie 2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa încă deţinea un număr de 6490 de carnete de muncă neridicate. Acestea pot fi eliberate titularilor, la solicitarea acestora, la data prezentării la ghişeele instituţiei, cu actul de identitate.
Pe parcursul anului 2023, aproximativ 110 persoane şi-au ridicat carnetul de muncă de la sediul ITM Dâmboviţa.

În funcţie de necesităţile solicitanţilor, ITM Dâmboviţa poate elibera, avându-se în vedere şi prevederile unor acte normative speciale, adeverinţe de vechime pentru persoanele care nu au avut carnet de muncă, ori care l-au pierdut, sau au perioade lipsă din acesta, dar NUMAI pentru perioadele lucrate anterior datei de 31.12.2010, la angajatori cu sediul social în judeţul Dâmboviţa, cu capital privat, cu activitate derulată după luna iunie 1990.
În perioada ianuarie 2023 – februarie 2024 au fost eliberate aproximativ 312 certificate/adeverinţe de vechime, în baza documentelor existente în arhiva ITM Dâmboviţa.

SUBLINIEM că ITM Dâmboviţa nu deţine în arhivă documente necesare eliberării adeverinţelor de vechime pentru perioade lucrate la unităţile de stat, indiferent de perioadă.

Începând cu 01.01.2011, o dată cu abrogarea Legii nr. 130/1999, ridicarea adeverinţelor de vechime pentru perioadele lucrate începând cu acel moment, se face EXCLUSIV de la angajatori sau de la detinătorii legali ai arhivelor acestora.

În cazul încetării activităţii angajatorului, există obligaţia pentru deţinătorii documentelor ori a succesorilor în drepturi ai acestora, de a elibera adeverinţe pe baza dovezilor pe care le deţin, dacă acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant (art. 29 alin. (1) din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naţionale)”, a explicat Marius Lixandru.

AUTOR: F.S.