You are currently viewing România lansează campania “Born in NATO” pentru a marca 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică

România lansează campania “Born in NATO” pentru a marca 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică

Ministerul Afacerilor Externe a lansat, joi, campania „Born in NATO”, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de la fondarea NATO.

Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a corpului didactic şi a elevilor.

Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a subliniat importanţa momentului, ocazie de a reflecta asupra parcursului României în cadrul Alianţei, evidenţiind angajamentul ferm al statului român faţă de principiile şi obiectivele NATO.

Campania este “dedicată tinerilor născuți după 2004, primul an al României în NATO”, a afirmat Luminița Odobescu, adăugând că “celebrăm libertatea, securitatea, democrația pentru care trebuie să luptăm în fiecare zi”.

Editor: I.F.A.