You are currently viewing Marilyn Monroe în versiune digitală a debutat la conferința de tehnologie „South by Southwest”

Marilyn Monroe în versiune digitală a debutat la conferința de tehnologie „South by Southwest”

Fanii lui Marilyn Monroe au putut vorbi cu o versiune digitală foarte realistă a actriței, la mai bine de 60 de ani de la moartea ei. Creată cu ajutorul inteligenței artificiale, Marilyn și-a făcut debutul la conferința de tehnologie South by Southwest din Austin, Texas.

La lansare, Marilyn a purtat un pulover negru modest cu guler înalt și s-a prezentat purtând coafura ei legendară cu șuvițe blonde. Vocea familiară și șoptită, mult-cunoscută de fani, este cea care a exprimat emoțiile din conversație atunci când Marilyn cea digitală a vorbit despre rolul ei preferat în comedia din 1959, „Some Like It Hot”, oprindu-se și privind în jos într-un mod reflexiv înainte de a oferi răspunsurile. De asemenea, a recomandat alte comedii, precum „Gentlemen Prefer Blondes”.

Digital Marilyn este un parteneriat între Soul Machines, care creează ceea ce numește Biological AI-powered Digital People și Authentic Brands Group, o companie care reprezintă simboluri precum Marilyn Monroe, Elvis Presley, Muhammad Ali, Shaquille O’Neal, David Beckham și multe alte celebrități și companii.

Digital Marilyn poate interacționa în timp real folosind procesarea avansată a limbajului natural, învățarea profundă și ChatGPT 3.5 de la Open AI. Ceea ce înseamnă că este un alt pas în extinderea capacității de a monetiza celebrități chiar și după moartea lor.

Digital Marilyn imită trăsăturile umane într-un mod realist și poate interacționa cu utilizatorii la nivel personal. Parteneriatul susține că durata medie a conversației cu o persoană digitală Soul Machines este de 20 de minute.

Editor: IFA