“I believed that I wanted to be a poet, but deep down I just wanted to be a poem.”

(Jaime Gil de Biedma)

Încheiam articolul de săptămâna aceasta cu un gând atât de intim încât îmi pare incredibil curajul pe care l-am avut atunci când l-am scris pe pereții jurnalului meu virtual. Vă spuneam că atunci când ai o inimă ca a mea, îți dorești întreaga existență să găsești pe cineva în fața căruia să nu fie nevoie să îți traduci constant sufletul. Vă mărturiseam că obișnuiesc să îi scriu pe oamenii de care sunt îndrăgostită și că sper ca într-o bună zi să întâlnesc pe cineva care să mă iubească într-atât încât să-mi întoarcă favoarea și să.. mă scrie.

“Am crezut că vreau să fiu poet, dar în adâncul meu, voiam doar să fiu poezie.”

(Jaime Gil de Biedma)

Sunt, uneori, un amalgam de sentimente, de contradicții, de detalii. Sunt ca o carte deschisă pe care trebuie să ai răbdarea și dorința necesare să o citești. Oh! Cât de mult mi-aș dori să fiu personajul principal în povestea cuiva. Câtă dramă, câtă pasiune, câte exagerări, câtă toxicitate și cât extraordinar. Toate la un loc. Eu în interiorul unor coperte negre. Poate ar trebui să-mi scriu propria carte!

Sunt meteosensibilă și schimbările de temperatură mă influențează în mod direct. La fel și trecerea de la un anotimp la altul. Astăzi este soare, doar vântul dă de gol primăvara. În mod normal, într-o zi ca aceasta, ar fi trebuit să fiu cel puțin la fel de senină ca cerul. Și totuși.. e ceva la acest douăzeci și nouă martie care nu-mi prea convine.

Îmi pare că există în calendar și zile mai puțin bune, zile în care nu am inspirație, zile în care mintea îmi fuge de la un subiect la altul, zile în care pur și simplu nu simt să spun ceva, zile în care prefer să tac. Ca fiecare dintre noi, am și eu momente în care nimic nu îmi merge bine, în care mă împiedic de toate – momente necesare, dar neplăcute, din viața de zi cu zi. Părtași sau spectatori, ni se întâmplă tuturor. Și-apoi mai sunt și momentele tragice. Momentele despre care nimeni nu vrea să vorbească, considerate încă tabu, chiar dacă ni se întâmplă tuturor și, mai devreme sau mai târziu, vom fi de-a dreptul nevoiți să le conștientizăm prezența în viețile noastre. Sau poate pur și simplu îmi doresc să mă transform din poet în poezie!

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște