You are currently viewing OARE CÂT DE NEFERICIT ESTE, DE FAPT, UN SUFLET CARE NU ȘTIE SĂ DEFINEASCĂ FERICIREA? – ALEXANDRA MARINESCU

OARE CÂT DE NEFERICIT ESTE, DE FAPT, UN SUFLET CARE NU ȘTIE SĂ DEFINEASCĂ FERICIREA? – ALEXANDRA MARINESCU

 

 

Nu mi-e frică să mor, mi-e frică să mor nefericită.

Oscilez încă de când mă știu între două lumi diferite pe care, în puține momente din viața mea, reușesc să le suprapun. Viața aceea extraordinară la care visez și pe care o creionez cu fiecare ocazie, în detrimentul monotoniei zilnice la care sunt supusă fără voia mea. Veșnica nemulțumire care mă obligă să profit prea puțin de bucuriile mici cu care Universul mă răsfață. Nu mi-e frică să mor, mi-e frică să mor nefericită. Și totuși.. ore cât de nefericit este, de fapt, un suflet care nu știe să definească fericirea?

Am auzit că sunt oameni care, înainte să adoarmă, nu gândesc la nimic. Este ciudat cum, până la vârsta mea, nu am crezut că astfel de oameni există. Am presupus întotdeauna că semăn celorlalți, ori ceilalți mie, căci eu n-am reușit niciodată să-mi fac mintea să tacă. Unde mai pun și faptul că, din când în când, și sufletul are lucruri de spus?

Un paradox umblător, chinuit de ideea că ar putea să aibă totul, dar că nu are, de fapt, nimic!

Știți despre clișeul clasic cu paharul? Cel care vorbește despre jumătatea lui plină pe care ar trebui să o privim întotdeauna, ignorând-o veșnic pe cea goală? La mine lucrurile stau cum nu se poate mai pe dos. Sunt zile în care nu mă bucură nimic. Sunt momente în care mă bucură totul. Sunt, practic, de neînțeles! Un paradox umblător, chinuit de ideea că ar putea să aibă totul, dar că nu are, de fapt, nimic!

V-am vorbit de-a lungul timpului despre cum m-am considerat încă de când mă știu o fire constantă. Ceea ce voiam să vă spun, de fapt, este că mă supără schimbările – de oricare fel ar fi ele, dar că, în același timp, mă scoate din minți banalitatea unei vieți în care nu se întâmplă nimic nou. Practic, statornicia mea dispare atunci când mintea și sufletul meu nu reușesc, cu niciun chip, să facă front comun. Ce nenorocire! Să lupte pentru aceeași cauză și, totuși, să alegă de fiecare dată tactici și arme diferite.

Dacă ți-aș fi cer nu aș ști când să-ți răsar soarele.

Nu îmi dau seama dacă după întuneric îți dorești lumină sau și mai mult întuneric.” (@lemagepoet)

Când ai o inimă ca a mea îți dorești întreaga existență să găsești pe cineva în fața căruia să nu fie nevoie să îți traduci constant sufletul. Îi scrii pe oamenii de care ești îndrăgostit și speri ca într-o bună zi să întâlnești pe cineva care să te iubească atât de tare și atât de potrivit încât să-ți întoarcă favoarea și să.. te scrie.

 

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște