Fosta şefă a Administraţiei Spitalelor, dâmbovițeanca, Oana Sivache, rămâne sub control judiciar, după ce Tribunalul Bucureşti i-a respins astăzi plângerea faţă de ordonanţa DNA.
Ea a fost pusă sub acuzare săptămâna trecută pentru luare de mită, în urma denunţului fostului său adjunct, Cristian Plută, pe care aceasta l-a dat pe mâna procurorilor anticorupţie. Anchetatorii susţin că aceasta ar fi primit 40.000 de lei mită de la managerul Spitalului Colţea, Bogdan Furtună, constând în plata chiriei şi a utilităţilor pentru un imobil din Bucureşti, în care Sivache locuieşte cu familia.
În schimbul banilor, fosta purtătoare de cuvânt a CATD Dâmbovița ar fi făcut demersuri pentru ca Bogdan Furtună să fie numit manager interimar al Spitalului Clinic Colţea.
AUTOR: F.S.














