Preşedintele bulgar Rumen Radev a numit marţi un guvern interimar condus de Dimităr Glavcev şi a convocat alegeri anticipate pentru ziua de 9 iunie, a anunţat într-un comunicat preşedinţia, relatează Reuters, citată de Agerpres.
„Trebuie să fim un garant al stabilităţii, nu putem permite ca ţara noastră să fie implicată într-o criză constituţională, să fie ostatică ambiţiilor şi dorinţelor partidelor”, a spus Glavcev după ce a fost desemnat premier.
Până la alegerile din aprilie 2023, ţara a fost guvernată de mai multe guverne interimare, numite de preşedintele Radev, în absenţa unei coaliţii alese stabile.
Anterior, în cursul acestei luni, ministrul de externe, Maria Gabriel, nu a reuşit să formeze un guvern, după demisia premierului Nikolai Denkov, din partea formaţiunii Continuăm Schimbarea (PP), pe 5 martie.
Denkov s-a retras din funcţie pentru a permite formaţiunii GERB să conducă guvernul timp de nouă luni, după cum au convenit cele două partide după alegerile de anul trecut. De asemenea, el a refuzat invitaţia preşedintelui Radev de a încerca să formeze un guvern.
În alegerile din aprilie anul trecut, GERB a obţinut 69 de mandate în Parlamentul de 240 de locuri, urmată de un bloc condus de PP, cu 64 de mandate. Potrivit Constituţiei, parlamentul bulgar nu trebuie dizolvat înainte de organizarea de alegeri anticipate.
Editor: IFA