Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit astăzi, la Palatul Cotroceni, pe Directorul General al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, aflat în vizită oficială în România.
În cadrul întrevederii, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat rolul esențial al AIEA în promovarea utilizării paşnice a energiei nucleare şi a aplicaţiilor acesteia și a subliniat importanța organizării primului Summit al Energiei Nucleare, desfășurat recent la Bruxelles, precum și necesitatea investiției în inovare tehnologică pentru dezvoltarea domeniului energiei nucleare.
De asemenea, președintele a salutat eforturile Directorului General al AIEA în vederea asigurării siguranței și securității facilităților nucleare și radiologice și a transmis asigurări că țara noastră va continua susținerea activităților Agenției pe acest palier.
Klaus Iohannis s-a referit la programul energiei nucleare dezvoltat de România, în special la investițiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă și la investițiile în tehnologii moderne, precum cele în reactoare modulare mici (SMR).
Editor: IFA