You are currently viewing Dosar penal pentru un tânăr surprins conducând fără drept un autoturism, la Mogoșani

Dosar penal pentru un tânăr surprins conducând fără drept un autoturism, la Mogoșani

Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au surprins, pe drumul comunal 71, în satul Mogoșani un tânăr de 22 de ani, din Tețcoiu, în timp ce ar fi condus un autoturism având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.

Din verificările efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul i-ar fi fost încredințat de către proprietar, respectiv o femeie de 45 de ani, din Tețcoiu, deși cunoștea că tânărul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute în art. 335 alin. (1) sau alin. (2) din Codul Penal sau sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive.

IPJ DÂMBOVIȚA