Vești bune pentru comunitatea din Brănești. Primarul, Daniel Neamțu, anunță că au început lucrările la drumul de acces la baza sportivă și la parcarea auto care o deservește.
„Astăzi am dat startul lucrărilor de amenajare a drumului de acces din DJ 712 și a parcării auto pentru baza sportivă multifuncțională!
Cu vremea care ne ajută și cu eforturile noastre concentrate, lucrurile merg spre mai bine și nu putem fi mai fericiți!
Drumul de acces reabilitat și o parcare bine amenajată vor facilita accesul la baza noastră sportivă, oferindu-vă o experiență mai plăcută și mai ușoară atunci când participați la evenimentele sportive sau recreaționale.
Dar asta nu este tot! În curând, vor începe și alte lucrări importante pentru comunitatea noastră. Ne-am angajat să facem din Brănești un loc mai bun pentru toți locuitorii săi, iar aceste proiecte sunt doar începutul.
Vă mulțumesc pentru răbdare și susținere pe parcursul acestui proces. Vă încurajez să rămâneți conectați și să urmăriți noi actualizări pe măsură ce lucrările progresează”, transmite edilul dâmbovițean.
AUTOR: F.S.