V-am scris de-a lungul timpului sute de articole, o colecție impresionantă de subiecte dintre cele mai diversificate. Am fost profundă și personală, ori evazivă și misterioasă. Mi-am scris sufletul în cele mai negre perioade din viața lui și v-am împărtășit bucuria mea atunci când cerul mi-a fost senin. Am scris despre orice, am fost inspirată sau mai puțin inspirată și vreme de câțiva ani am redactat texte pe care le-aș putea prinde cu ușurință într-un volum care, cu adevărat, să vadă lumina tiparului. Am scris despre tot și, paradoxal, despre nimic anume. Am scris despre toți oamenii mei, despre mine, despre experiențele care m-au marcat, despre evenimentele la care am sperat, despre viața pe care o am, dar și despre viața extraordinară la care visez.

Și totuși, nu v-am mai povestit de mult timp despre vreme. Obișnuiam să vă țin la curent cu privire la temperaturile înregistrate la Târgoviște. Cred că în ultimul timp n-a mai contat cât de soare a fost afară, căci mie, între pereții casei mele, mi-a fost frig. Vă spuneam acum mai bine de un an că.. pentru mine nici nu contează gradele Celsius, că iubesc atât de tare diminețile de weekend, încât o cafea savurată sub razele blânde ale soarelui, ori înfrigurată pe canapea, rămâne, totuși, cafeaua mea preferată din săptămână.

Vremea este capricioasă, soarele timid și înșelător, ploaia inexistentă, iar vântul își face de cap.

Și tot acum un an vă mărturiseam că îmi place să simt parchetul sub tălpile goale, să ud florile și să pun muzică veche, îmi place să mă spăl și să mă schimb în haine cu miros proaspăt, îmi place să povestesc, să fac liste de cumpărături și să mă gândesc la ce voi găti pentru cină, dar cel mai și cel mai tare îmi place să râd, să râd acasă sau în cine știe ce călătorie fantastică, în vizită pe la vreo prietenă, la bunici, ori la rudele de la țară. În preajma mea se râde mult. Îmi place să îi fac pe cei de lângă mine să se simtă bine. Acasă la mine e mereu liniște, însă obișnuia să fie haos. Acum toate s-au așezat. Trebuie neapărat să schimb mobila.

La un an distanță vă mărturisesc, din nou, că îmi place să simt parchetul sub tălpile goale, să ascult muzică veche, îmi place să povestesc, să beau vin și să mă închid în cei patru pereți ai dormitorului meu, ador un singur fel de lenjerie de pat, râd fals, însă în preajma mea se râde mult – îmi place să îi fac pe cei de lângă mine să se simtă bine, eu parcă n-am mai râs cu adevărat de o veșnicie. Acasă la mine e liniște, înăuntrul meu este haos. Acum nimic nu mai stă așezat, parcă toate-s cu fundul în sus. Trebuie neapărat să schimb mobila, poate chiar casa.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.