Săptămâna aceasta echipa Centrului de Tranfuzii din Târgoviște are ajutoare, în derularea campaniei „Donează sânge, fii erou!”. Elevii de la Școala Sanitară Postliceală Spiru Haret din Târgoviște ajută cadrele medicale și promovează împreună cu acestea donarea de sânge benevolă, neremunerata, donarea ca un dar, donarea ca gest altruist și generos, salvator de vieți.
„Mulți dintre elevi și-au dorit să doneze sânge și au reușit, iar pe cei care nu au reușit acum din diverse pricini i-am felicitat pentru curaj, le-am explicat că nu toți ne încadrăm în categoria eligibilă pentru donare și le-am mai spus că binele poate fi făcut în nenumărate feluri, oriunde locuiesc oameni, el nu are calendar și nici harta”, transmite echipa centrului târgoviștean.
AUTOR: F.S.