Partidul Național Liberal Dâmbovița și-a lansat, ieri, în cadru festiv, candidații pentru alegerile locale din 9 iunie. Alături de candidații dâmbovițeni s-au aflat și invitați „de la centru”, Nicoleta Pauliuc, președintele Organizației Femeilor Liberale, Lucian Bode, secretar general PNL, Florin Roman, vicepreședinte PNL, dar și Ligia Deca, ministrul Educației.
În alocuțiunea sa, aceasta din urmă a subliniat că liberalii şi-au asumat reforma în educaţie şi au crescut salariile cadrelor didactice cu 50%, din iunie anul trecut până în iunie anul acesta, iar bugetul pentru educaţie a fost unul record.
„Încă ceva – anul acesta faţa şcolii româneşti se schimbă şi vă dau câteva cifre din Dâmboviţa. Numai în Dâmboviţa valoarea tuturor proiectelor prin care dotăm şcolile este de peste 30 milioane euro. De asemenea, alocăm următoarele sume: peste 23 de milioane euro pentru reducerea abandonului şcolar în peste 60 de şcoli, peste 19 milioane euro pentru construirea de şcoli noi sau pentru consolidare şi reabilitare a spaţiilor existente, aproape 3 milioane euro pentru dotări unităţi de învăţământ cu laboratoare inteligente, peste 7,2 milioane euro pentru microbuze electrice, pentru că ştim că fără transport şi fără masă caldă mulţi copii, din păcate, renunţă să mai vină la şcoală. Peste 3,5 milioane euro pentru digitalizarea Universităţii şi aproape 1,5 milioane euro pentru cei mici, pentru serviciile complementare de educaţie timpurie. Tot aici în Dâmboviţa 35 de şcoli şi unităţi subordonate sunt incluse în programul Masă Sănătoasă. Asta înseamnă 12.000 de copii, faţă de 3.800 cât au fost în anii anteriori”, a precizat Ligia Deca.
AUTOR: F.S.