Ai văzut acei copii care se cațără în copacul din care tocmai au căzut? Doar ca să mai cadă o dată? Rănile lor întotdeauna se vindecă mai repede. Acei copii sunt ceea ce iubirea ar trebui să fie.

Am adormit gândindu-mă la această frază, închipuindu-mi că ea a fost redactată într-o seară târzie de martie, de un suflet chinuit de gânduri, pe ecranul unui telefon a cărui intensitate a luminii deranja scriitorul. Dimineața, la cafea, a recitit-o. Mă întreb, încă de atunci, ce este, de fapt, iubirea?

Când ai o inimă ca a mea îți dorești întreaga existență să găsești pe cineva în fața căruia să nu fie nevoie să îți traduci constant sufletul. Îi scrii pe oamenii de care ești îndrăgostit și speri ca într-o bună zi să întâlnești pe cineva care să te iubească atât de tare și atât de potrivit încât să-ți întoarcă favoarea și să.. te scrie.

Revenind..

Cred că atunci când iubești, să scrii despre omul iubit este înălțător, sublim. Îl lași să îți treacă prin vene, să rămână impregnat pe corpul tău ca un tatuaj bătut cu ace subțiri. Pe o bucățică a trupului despre care ați stabilit, împreună, că îți va aparține ție pentru totdeauna, o porțiune a trupului care va rămâne a ta indiferent de ce se va întâmpla cu povestea voastră. O parte din celălalt care pur și simplu nu mai este a lui, ci parte din tine.

Nu știu, sau poate că știu, dar așa sunt eu.

Căci în momentul de față sunt cât se poate de străină de acest concept al iubirii. Tot ceea ce știu despre el este ceva ce v-am repetat în nenumărate rânduri: iubirea nu este niciodată suficientă. În locul ei apar, pe nesimțite, zeci de alte sentimente. Și totuși.. am adormit gândindu-mă la următoarea frază, închipuindu-mi că ea a fost redactată într-o seară târzie de martie, de un suflet chinuit de gânduri, pe ecranul unui telefon a cărui intensitate a luminii deranja scriitorul: “Ai văzut acei copii care se cațără în copacul din care tocmai au căzut? Doar ca să mai cadă o dată? Rănile lor întotdeauna se vindecă mai repede. Acei copii sunt ceea ce iubirea ar trebui să fie.”

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.