You are currently viewing Minunății la Festivalul Ouălor Încondeiate de la Moldovița

Minunății la Festivalul Ouălor Încondeiate de la Moldovița

Conform Centrului Culturii Tradiționale Suceava, și anul acesta, la Moldovița, se  organizeaza în duminica Floriilor, Festivalul Ouălor  Încondeiate, ediţia a XV-a. Manifestarea are loc în sala sporturilor din localitate, iar organizatori sunt Primăria şi Consiliul Local Moldovița, Radio România IAȘI, Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural ,,Bucovina”.

Acțiunea se desfășoară în vederea stimulării meșteșugului încondeierii ouălor, dar și pentru a încuraja producerea și valorificarea obiectelor meșteșugărești autentice. Festivalul a fost iniţiat în urmă cu mulți ani și are mereu ca zi de desfășurare Duminica Floriilor.

Alături de localnici participă la festival încondeietori din localităţi învecinate cum ar fi Vama, Paltinu, Vatra Moldoviţei, Brodina, Izvoarele Sucevei, Ulma, Argel, Suceava dar şi din Moldova Suliţa, reprezentanți ai pensiunilor din zonă, care vă vor delecta cu preparate tradiționale, și colecționari de obiecte vechi.

Festivalul este împărțit, de altfel, în patru secțiuni:

(1) ouă încondeiate – expozanţii impresionează publicul prin acurateţea cu care au realizat motivele în ceară, prin bunul gust al îmbinării culorilor, prin respectul pentru păstrarea liniei tradiţionale a închistritului, ce are aspecte particulare atunci când vine vorba de zonele locuite de huţuli;

(2) artă tradiţională veche – cuprinde obiecte din inventarul unei gospodării tradiţionale, în fapt o părticică din casa omului de la munte de odinioară (costume populare, icoane, obiecte tradiţionale vechi);

(3) gastronomie – sunt expuse si oferite spre degustare bucate tradiţionale de post, preparate din peşte (cum ar fi pastă de peşte, peşte cu mămăligă, tartine de icre, salate de ciuperci cu legume, murături asortate, salată beuf cu peşte afumat, şprot prăjit, iahnie de fasole), dulceţuri din fructe de pădure, băuturi specifice zonei cum ar fi afinata, frăgata, palinca, și prăjiturile de post pe bază de morcov şi mere;

(4) „cel mai frumos coş pascal” – sunt expuse tradiționalele coșuri de Paște din care nu lipsesc babele, pasca, cozonacul, ouăle roşii şi încondeiate, preparate din miel cu brânză, vin, caş, cârnaţi de casă, şuncă, sare şi puţin zahăr.

Editor: IFA