Luptătoarea dâmbovițeană Simona Ionescu a reprezentat cu fruntea sus România la ediția din acest an a Turneului Internațional U23 “Petko Sirakov & Ivan Iliev”, găzduit de orașul Sofia (Bulgaria), în perioada 25-28 aprilie.
La puternica întrecere, sportiva legitimată la CSM Târgoviște a cucerit medalia de aur, după ce a avut parte de o evoluție excelentă pe întreaga durată a turneului. Luptătoarea antrenată de Georgiana Filip a urcat pe prima treaptă a podiumului al categoria 53 de kilograme.
Performanța Simonei la acest turneu vine ca un impuls binevenit înainte de participarea la Campionatul European de U23.
„Efortul depus și succesul obținut la acest eveniment internațional sunt dovezi ale dedicării și muncii asidue pe care Simona le-a investit în antrenamente și pregătire. Această medalie de aur reprezintă nu doar o recompensă pentru realizările sale sportive, ci și un semn al potențialului său extraordinar în lumea luptelor. Cu încrederea consolidată, Simona Ionescu se pregătește acum pentru provocările viitoare, având în vedere participarea sa la Campionatul European de U23”, se arată într-un comunicat emis de clubul târgoviștean, după frumoasa performanță atinsă de Simona Ionescu în Bulgaria.
M.I.