FC Pucioasa a bifat a doua remiză în play-out-ul Ligii a 3-a. În etapa a 5-a, divizionara C dâmbovițeană a terminat, 2-2, cu Tricolorul Breaza, într-un joc susținut în deplasare.
În partida cu prahovenii, Pucioasa a deschis scorul prin Ioniță (10), iar apoi l-a majorat prin Calofir, în minutul 56. În ultima jumătate de oră a întâlnirii, gazdele au reușit să restabilească egalitatea în urma golurilor marcate de Burlacu și de Dinu.
În disputa cu Tricolorul, antrenorul Pucioasei, Vasile Bârdeș a mizat pe o formulă de echipă alcătuită din Ghițescu – Brătucu, Marina, Simion, Samoilă – Dragnea, Petre, Enache, Ioniță – Croitoru, Calofir, iar în actul secund au mai intrat pe teren Serafim, Stere, Diță, Călin și Alexandrescu.
Cu 33 de puncte acumulate, Pucioasa ocupă primul loc în play-out-ul Seriei C4. Etapa viitoare, tot în deplasare, Pucioasa va da peste Păulești.
M.I.