You are currently viewing După 6 mandate la Primăria Gura Șuții, Constantin Dinu îi cedează locul fiului său, în bătălia electorală din 9 iunie

După 6 mandate la Primăria Gura Șuții, Constantin Dinu îi cedează locul fiului său, în bătălia electorală din 9 iunie

Schimbare politică de ultim moment la Gura Șuții. Președintele PSD Dâmbovița a anunțat astăzi că, din motive medicale, Constantin Dinu, edilul ajuns la al 6-lea mandat, nu va mai putea candida la alegerile locale din data de 9 iunie. Locul său va fi luat în bătălia electorală pentru funcția de primar al comunei de fiul său, Marian  Dinu, actualmente consilier județean.

„Chiar dacă problemele de sănătate m-au făcut să mă opresc din drumul politic, promisiunea făcută în fața oamenilor o voi duce mai departe. Toată experiența și priceperea mea, va fi transmisă mai departe noului primar, care de asemenea va duce mai departe proiectele în curs de implementare și cele viitoare, pentru bunăstarea și modernizarea comunei noastre. Marian DINU este cel care, împreună cu mine, va duce mai departe drumul faptelor bune. Faptele au contat întotdeauna mai mult decât promisiunile, acest lucru fiind vizibil în cei 24 de ani de când, împreună cu dumneavoastră, am adus comuna la un standard de modernizare european. Drumul acesta va continua prin Marian Dinu. Și va garantez că singura schimbare care va fi la Primăria Gura Șuții, între administrație și cetățeni, va fi aceea ca viitorul primar va fi doar mult mai tânăr. În rest, rămâne ca până acum. Continuăm împreună pe drumul faptelor bune!„, a transmis primarul, Constantin Dinu.

„Dinu Constantin, actualul nostru primar, nu va mai putea candida pentru un nou mandat pe 9 iunie din cauza unor probleme de sănătate.
În cei peste 24 de ani dedicați comunei, a implementat proiecte care au schimbat în bine viața fiecărui locuitor din Gura Șuții, iar eu, în calitate de consilier județean, am fost martor și am pus umărul la aceste schimbări.
Vreau să duc toate lucrurile bune până la capăt!
Prin urmare, am decis să candidez pentru funcția de primar al comunei Gura Șuții, pentru a ne asigura că proiectele și investițiile vor merge mai departe.
Totodată, sunt ferm convins că împreună vom dezvolta o serie de alte proiecte și investiții care să aducă un mare plus în viața comunității noastre!
Vă mulțumesc pentru sprijin și sunt convins că vom merge împreună pe acest nou drum!”, a transmis candidatul la funcția de primar al comunei Gura Șuții, Marian Dinu.

 

AUTOR: F.S.