În dimineața zilei 29 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Moreni au surprins, pe strada A. I. Cuza, din Moreni, un bărbat de 34 de ani, din județul Prahova, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși ar fi consumat băuturi alcoolice.
Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt șofer, de 43 de ani, din comuna Băleni, a fost depistat de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier în timp ce ar fi condus o autoutilitară pe drumul județean 711, în comuna Bucșani, fiind sub influența alcoolului.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest pentru depistarea consumului de alcool, fiind indicat un rezultat de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei doi bărbați au fost conduși la spital pentru recoltarea unor probe biologice, iar, în cauză, în ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
IPJ DÂMBOVIȚA