You are currently viewing Tânăr șofer din Pucioasa, depistat la volan sub efectul unor posibile substanțe interzise!

Tânăr șofer din Pucioasa, depistat la volan sub efectul unor posibile substanțe interzise!

În dimineața zilei de 30 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic un tânăr, de 25 de ani, din Pucioasa, în timp ce ar fi condus un autoturism pe raza localității Aninoasa, deși s-ar fi aflat sub influența substanțelor interzise.

În urma testării cu mijloacele din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, cel în cauză fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

IPJ DÂMBOVIȚA